Situata intr-o zona rurala, casa este determinata de constructiile din jur sa aiba o dispunere traditionala pe teren: asezare la calcan pe latura nordica, orientare a camerelor in principal spre sud si spre curte, dispunere a spatiilor longitudinala, in adancimea terenului.
Intrarea se face prin lateralul casei, de pe o terasa acoperita, deschisa spre curte. La parter, livingul, locul de luat masa si bucataria comunica intre ele, fiind slab compartimentate. Scara de acces la etaj se afla in living si este o structura usoara, deschisa. Pentru cele trei dormitoare aflate la etaj, au fost concepute ferestre cu orientare atat spre curte si spre peisajul din imprejurimi.
La parter se mai afla un spatiu pentru centrala termica cu consum pe lemne. Accesul pentru centrala se face din exterior, de pe terasa.
Casa imbina constructiv si estetic doua tipuri de inchideri exterioare: pereti de zidarie la parter si pereti din lambriuri de lemn la etaj.